Sfantul Mitica Blajinu, de Aurel Baranga

Este una dintre piesele de teatru care prezinta un altfel de erou decat cei cu care ne-am obisnuit pana acum in literatura: mult mai uman, generos si linistit, supus greutatilor unei existente precare si automate, dar care reuseste in final sa ramana un om bun. Acesta este eroul contemporan: Sfantul Mitica Blajinu. Baranga isi ascunde cu o mare eleganta sufleteasca durerea provocata de dificultatile conditiei umane. Dramaturgul creioneaza portrete ale unor personaje dezumanizate prin stereotipia gestului reflex de a-si conserva existenta.

Mitica Blajinu este seful Serviciului de Documentare si Arhiva al unui “minister fantezist”. “Este un om de 60 de ani impliniti (…) si varsta se vede pe chipul lui stins si anonim.”

In discutia de la inceputul piesei cu dactilografa sa, Adela Cosambescu, “de o frumusete decenta si sobra”, Mitica isi evoca drama existentiala:

“Eu n-am avut timp niciodata…”

Mitica nu a avut timp sa calatoreasca prin lume, sa se odihneasca, sa isi finalizeze studiile, dar mai grav, nu a avut timp sa iubeasca. De aceea, atunci cand o priveste pe dactilografa si prietena sa, Adela, il macina remuscarile.  Dar realitatea este si mai cinica. Cei doi tineri Geta Florica si Gica Balaban, colaboratori ai serviciului de arhivare, traiesc drama cuplului Mitica si Adela: nu au timpul necesar sa se iubeasca. Iata ca pana si obstacolele care apar in calea iubirii evolueaza. Astfel, de la diferentele de statut social care impiedicau implinirea iubirii in operele lui Shakespeare sau Moliere, s-a ajuns ca dragostea sa nu isi gaseasca locul in agenda incarcata a oamenilor prea solicitati de provocarile existentiale. Totusi, Baranga incearca sa modifice un pic cursul vietii celor doi tineri pentru a atenua drama piesei.

Mitica era functionarul model. Atent si meticulos, isi facea treaba cu un puternic simt al raspunderii. Totusi, apare vestea bomba! Este scos la pensie, iar Adela este transferata. Aceste masuri sunt luate din interesul personal al superiorilor. Baranga reuseste sa mentina drama, desi introduce momente comice declansate de surprinderea automatismelor de limbaj, de gandire oportunista, de apel demagogic la principiile sfinte, de reactii cameleonice la pericolul pierderii privilegiului social si politic.

Pentru cei doi, meseria aceasta era tot cea aveau mai important in viata. Umiliti si demoralizati, construiesc un plan genial prin care reusesc sa-si invinga superiorii prin armele lor proprii. Desi castiga lupta cu sistemul, ei nu abuzeaza de pozitia lor pentru interesul propriu, ci dispun de drepturile lor cu mare generozitate pentru a-i ajuta pe colegi.

Piesa de teatru este foarte fin construita. Baranga foloseste des umorul, creeaza o aparenta banalitate a eroilor “marunti”, dar aflati de partea adevarului. Apoi descrie cu un farmec poetic remarcabil drama cuplului si rasturnarea situatiei in favoarea acestora. Victoria lui Mitica Blajinu este topita discret in aceeasi poezie delicata, plina de generoasa caldura, ce face din personaj un erou care a iesit din paginile literaturii pentru a intra in viata si pentru a fi identificat, apoi, ca o existenta umana de sine statatoare.

Inca de la inceputul operei il indragesti foarte mult pe Mitica Blajinu. “Un inger fara aripi, un sfant fara aura” spunea Baranga in Jurnalul sau de atelier. Tot in acest Jurnal, Baranga descrie adevarata poveste care i-a servit drept inspiratie pentru crearea personajului principal. Acest om a existat, iar drama lui a fost reala.

Ar fi frumos ca, in ciuda dificultatilor si problemelor cotidiene care iti marcheaza existenta, sa ramai un om bun si cald pana la sfarsit. Ah si era sa uit. Fa-ti timp sa iubesti. E tragic sa ajungi la o varsta inaintata, singur, sa privesti persoana pe care ai fi iubit-o si sa te gandesti ca “daca as fi avut mai mult timp…”